Timp de gândire

De pe ce planetă ești, fetițo?

O știți pe aia: ”Vorba dulce cafea ieftină aduce”? Adică ”Bună dimineața, o cafea, vă rog” aduce de trei ori mai mult decât morocănosul ”O cafea”.

Vorba dulce de la salut se cunoaște, asta e clar, iar tocmai partea introductivă ce trădează buna cuviință este eludată tot mai des. Am printre vecinii de palier o familie frumoasă: ea, el și doi băieți. Ani în șir mă întâlneam la lift mai ales cu mama și unul sau ambii copii și nu știu dacă îmi trebuie degetele ambelor mâini ca să număr de câte ori au salutat ăi mici. Nu aș avea nevoie de abac nici ca să contabilizez de câte ori le-a atras atenția mama lor că ”Bună ziua” ar putea însenina ziua.

Nu prea avem în bloc campioni la dat binețe, deși îmi amintesc un fecior de la etajul IX, ușor timid, dar întotdeauna cu salutul la el. Și uite așa, când să mă consolez cu această stare de fapt și să încep a o generaliza, se întâmplă minunea.

Într-un Manic Monday, mă las târât de prieteni la un meci de padel, eu unul fiind taliban al tenisului fără înflorituri, inamic al squash-ului sau oricăror alte derivate care presupun și datul la perete. Fie, hai s-o încerc și pe asta, îmi spun. După meci, a urmat socializarea regulamentară, de care companionii meu s-au scăpat repede, așa că am rămas pe cont propriu, telespectator de Wimbledon, la un Nadal-Muller. Și atunci, apare ea! O fetiță de 10-11 ani, derutată că nespațiosul bar era părăsit: ”Bună seara, nu știți, nu servește nimeni acolo?”.

solar system
Foto: descopera.ro

Un ”Bună seara” rostit ca la școala de dicție, urmat de formula de politețe și de atâta siguranță respectuoasă era prea mult. Iar eu, în loc s-o întreb ”De pe ce planetă ești, fetițo?”, am expediat-o amabil, dar laconic, spunându-i că omul trebuie să revină curând. Eram mai preocupat de ”decisivul” de la Wimbledon, unde se ajunsese la 8-8 sau 9-9, decât de fetița decupată parcă din ”Sunetul muzicii”. Iar când gestionarul frigiderului s-a întors, poezia s-a repetat: acel ”Bună seara” aproape silabisit, apoi ”vă rog” și abia la final lista de dorințe, o apă și două Cola. Îmi venea să cer un ”hawkeye”, o reluare electronică, să mă conving că nu-i o nălucă, o ființă extraterestră, o păpușă trasă cu cheia. Nu, nu era, minuni se petrec uneori.

A propos, la tenis, Muller l-a bătut pe Nadal cu 15-13 în ”decisiv”, dar pe cine mai interesează?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s