”Omul care se joacă cu mintea mea” (I)

Îl știu. Da, îl știu de undeva… Totuși, de unde să-l iau? Al naibii Facebook-ul ăsta, cu mii de prieteni și cu poze de profil minuscule. Bun, să trec la planul B, metoda deducției! Și uite că funcționează și de data aceasta: puzzle-ul se completează ușor-ușor și aflu că este Ioan Popoviciu, psihologul sportiv din Oradea.

L-am întâlnit la un turneu de tenis pentru juniori, la arena Dyadora, din Giroc, de lângă Timișoara, venit să vadă un junior de 16 ani. Pentru mine, Popoviciu este omul care l-a dus pe Marius Copil în Top 100 WTA, la o vârstă când arădeanul trecuse bine de prima tinerețe sportivă, așa că am fost curios să știu care este filosofia sa vis-a-vis de sport.

 

Înțelege lumea sportului de la noi necesitatea unui psiholog sportiv?

Cu siguranță, sportul avansat și din punct de vedere social și intelectual înțelege. Mă refer la fotbalul de vârf și în special la tenis. Pe măsură ce le oferi rezultate, încep să vină sportivi din toate paletele: lucrez cu sportivi din polo, înot, în mod special din sporturile individuale.

De ce este nevoie ca lumea să accepte mai ușor un psiholog sportiv?

Cred că trebuie să treacă dincolo de bariera necunoașterii. Românul, din punctul de vedere al valorilor culturale, este reticent la schimbare și la ceea ce nu cunoaște și atunci îi vine dificil să încerce un lucru nou. Având în vedere că psihologia nu este palpabilă, lucrând cu mentalul, cu aspect legate de gândire, care nu se văd, oamenii cred că s-ar putea ca psihologul să intre în mintea lor și să le programeze gândirea dincolo de controlul propriu. Această anxietate, care este o moștenire genetică, românească și a latinilor, îi face pe oameni să nu intre pe tărâmul ăsta al psihologiei.

Se poate rupe românul de aceste prejudecăți?

Da. Eu am deschis o asociație de psihologie a sportului și văd cum lucrează colegii din diferite regiuni, din Moldova, din zona Bucureștiului și din Ardeal. Psihologul și meseria sa sunt abordați diferit în cele trei zone: mult mai greu acceptat în zona Moldovei, nu știu de ce. Probabil, pe criterii religioase. Lumea este mai deschisă aici, în Transilvania și în Banat și la fel, destul de deschis, în zona Bucureștiului…

În sudul țării…

… nu neapărat în întreg sudul. Nu știu să existe psihologi și sportivi care să lucreze cu psihologi în zona Craiovei, dar la Pitești, București, Constanța am văzut deschidere.

Dumneavoastră lucrați în Oradea, dar asta nu vă împiedică să colaborați cu sportivi din întrega țară.

Lucrez cu sportivi din toată țara, din Italia, Spania, Statele Unite, Canada, Anglia, Danemarca și Suedia.

Ne puteți spune nume?

Nu, este confidențial. … (după o pauză de gândire) este confidențial.

Știm, totuși, măcar un nume, Marius Copil.

Sigur, colaborăm. Sunt câțiva care ”au dat în presă”: Claudiu Keseru, George Pușcaș, dintre fotbaliști, Ștefan Paloși, tenismen din zona Constanței, Sabina Dădaciu, o jucătoare de tenis de origine română, care acum locuiește în SUA, și alți sportivi destul de buni.

“L-am luat de pe 220 ATP. Prima ședință am făcut-o pe Skype”

Pomeneam despre Marius Copil pentru că recent a acces în Top 100 ATP, ceea ce-și dorea de mulți ani, și – așa, ca o coincidență – la scurt timp după ce ați început să colaborați.

Marius Copil strange pumnulVăzusem anul trecut, în iulie, meciul de Cupă Davis dintre România și Spania. M-am dus  la Cluj, să-l urmăresc pe el; eram împreună cu o sportivă cu care lucram și cu familia ei. Am văzut că era o diferență foarte mică, la nivelul jocului, între el și adversar, cu câteva scăpări din punct de vedere mental, comportamental. Atunci mi-am zis că eu pot să-l ajut pe băiatul ăsta. Îi scrisesem lui Adrian Szabo, fostul lui antrenor din Arad, îi scrisesem și lui Andrei Mlendea, care este din zona noastră, a Bihorului, și la o lună, o lună și ceva după US Open, mă contactează Mlendea întrebându-mă dacă l-aș putea consilia. Marius era atunci pe 220, iar primele ședințe le-am făcut pe Skype, în tandem, Marius și Mlendea. După trei-patru ședințe în care a văzut că poate avea încredere în mine, s-a produs declick-ul. Treptat-treptat, a început să aibă tot mai multă încredere și punea în practică detaliile discutate. Au urmat câteva turnee Challenger în care a avut rezultate bunicele, totuși încă sub nivelul lui. Apoi, în toamnă, a intrat în turneele indoor, pe hard, cu succes final în Budapesta și o finală la Bratislava. Atunci i-am promis că dacă vom continua să lucrăm va intra în Top 100. ”Marius, jocul tău este cel puțin de Top 50, dar hai să avem o gândire de Top 20”, i-am spus. Acum îi zic: ”Hai să avem o gândire de Top 10, ca să intrăm între primii 50 de jucători”. Am bătut palma … și continuăm să batem palma încrederii. Eu sunt convins că în 2018 intră în Top 50.

Poate și mai sus?

Sigur că poate. Are potențial, dar încă nu și-a descoperit limitele. Acum înțelege că este capabil de performanțe superioare, investește foarte mult din punct de vedere fizic, tehnic, tactic, acum și la nivelul disciplinei și al autocontrolului. Da, poate fi mai sus. Jocul lui are momente de sclipire – cum vedem și la Nini Dica, un alt jucător cu care lucrez, un junior de 16 ani – la care rămâi gură-cască și sunt momente când iese din acea stare. Atunci trebuie să-i oferi constanță în acele momente de joc bun, să-l scoți din el pe vechiul Marius, să scoți îndoiala care-l împiedică să ofere tot ce are mai bun.

Ioan Popoviciu si Marius Copil
Marius Copil, pe Facebook, despre Ioan Popviciu: ”Omul care se joacă cu mintea mea și mă ajută să progresez mental, în tenis și in viață”

3 gânduri despre „”Omul care se joacă cu mintea mea” (I)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s