”Omul care se joacă cu mintea mea” (II)

Prima parte a interviului cu psihologul sportiv Ioan Popoviciu s-a încheiat cu povestea ascensiunii lui Marius Copil, de pe 220, în Top 100 ATP. Și cu postarea în care cel mai bine clasat tenismen român spunea despre Popoviciu că este ”omul care se joacă cu mintea mea și mă ajută să progresez mental, în tenis și in viață”. A, și cu amănuntul că prima ședință de consiliere s-a petrecut … pe Skype.

Prin Skype? Se poate și așa, nu trebuie să fiți față în față la modul fizic?

Eu am nevoie de feedback facial, iar Skype-ul mi-l oferă. Trebuie să văd cum reacționează la informațiile pe care i le transmit, căci altfel nu pot spune că-l cunosc pe sportiv. De exemplu, mâine, am o ședință pe Skype cu o familie din Canada: copilul este destul de mic și atunci am cerut să fie și părintele de față, ca să urmăresc reacția amândurora, să văd dacă suntem pe aceeași lungime de undă din punct de vedere al mesajului. Fără acest Skype sau fără varianta video de la Facebook, nu aș putea să-i ajut. Unii mă contactează prin intermediul telefonului și-mi spun că sunt grăbiți. Le răspund: ”Îmi pare rău: puțin oferi, puțin primești, n-o să ai ce să folosești, hai să amânăm până ne putem vedea pe Skype”.

Sau față în față…

Bine, sportivii fiind mai mereu pe drumuri și în turnee este mult mai greu să ne vedem față în față, dar ori de câte ori am ocazia ne întâlnim. Uitați, astăzi, de dimineață, am fost la turneul ITF de fete de la Arad, acum sunt la Timișoara, la acest Campionat European al juniorilor, să văd cum se pun în practică detaliile stabilite.

Căutați dumneavoastră sportivii sau vă caută ei?

Eu nu-i caut. Am căutat la început: unii au zis ”da, hai să ne apucăm de treabă”, alții s-au făcut că plouă. De acum, mă caută ei.

Eu spun că mai există și o a treia categorie: cei care au așteptat să vadă ce ar înseamna o astfel de colaborare.

Da, este posibil ca unii să fi așteptat, … aveți dreptate. Sau sunt unii care mă caută după insistențele părinților și antrenorilor, sportivii nefiind 100% deschiși. În cazul acesta, le spun să mai aștepte, pentru că nu sunt pregătiți. Când sportivul are certitudinea și își spune ”da, problema aceasta este a mea, mi-o asum și vreau să o rezolv”, atunci putem avea rezultate, așa cum s-a întâmplat cu Marius Copil. El a acceptat că există o problemă, că a fugit de ea, dar că trebuie să o rezolve, și când a acceptat, a devenit deschis. Marius a mai avut câteva colaborări cu alți psihologi din țară și de afară, dar nu era deschis și cred că situații dintr-acestea am mai putea întâlni în România, cu alți sportivi care nu se simt pregătiți să deschidă această cutie a Pandorei. Acest necunoscut s-ar putea să-i sperie.

Merg mai departe: ce trebuie să existe între psiholog și sportiv?

Ioan PopoviciuÎncredere și respect. Îi spuneam lui Marius: ”În momentul în care tu ai doar 90% încredere în mine, ne oprim. Eu vreau să ai încredere maximă, pentru că atunci tu primești și aplici cele spuse de mine. Vreau ca tu să ai încredere în mine și eu să am încredere în tine”. I-am explicat că este nevoie de respect, deoarece unele momente vor fi dificile, poate unele lucruri vor fi prea dure și prea acide pentru el, dar că vreau să le accepte, pentru că le spun doar din dorința de creștere.

Ați oprit colaborări din lipsă de încredere, lipsă de respect?

Da, am oprit colaborări, în special din tenis, cu persoane care au afirmat ”hm, nu e chiar așa cum spuneți dumneavoastră”. Le-am spus că le dau libertatea de a exprima această idee, dar că, dacă nu există convingerea că îți sunt de ajutor și că am dreptate, prefer să nu ne chinuim unul pe celălalt și să cheltuim banii familiei, doar ca să existăm și să pară că ne facem treaba. ”În momentul în care vei fi pregătit, te aștept din nou”, le-am transmis. Și am avut asemenea colaborări în care am revenit în ședințe, după perioade de testare a separării. Șase luni, șapte luni, am mers pe căi diferite, dar s-au întors și au recunoscut greșeala de a opri colaborarea. Unii au și ieșit din clasament, dar au avut puterea să-și dea seama că trebuie să rezolve problema, că le spuneam adevărul și atunci reveneam în staff.

Psiholog, autor de articole și cărți

Logo Asociatia pentru Psihologia SportuluiOrădeanul Ioan Popoviciu este membru fondator al Asociației pentru Psihologia Sportului, semnează articole de specialitate în reviste sportive și portaluri și a publicat cinci cărți.

Iată un fragment dintr-un recent articol apărut pe siteul academia.edu, cu titlul ”Optimismul se învață. Rolul gândirii în atragerea succesului în sport”.

Modul de a gândi al optimiştilor nu este acelaşi în situaţii favorabile şi în situaţii nefavorabile. Ceea ce ne face optimişti sau pesimişti este stilul explicativ (modul obişnuit al acestora de a explica evenimentele pozitive şi negative). Optimiştii se deosebesc de pesimişti prin felul în care explică reușita sau nereușita.

Ce cred optimiştii?

Optimiştii cred că reușitele sunt frecvente, de durată mare, au cauze generale şi sunt datorate în principal unor factori care ţin de calităţi ale propriei persoane, cum sunt inteligenţa, talentul sau caracterul. ”Sunt o persoană care se autodepășește permanent; Sunt antrenat pentru situații de presiune; Am un serviciu si un joc cu dreapta că pot să fac repede punctele pe serviciul meu”.
În schimb, nereușitele sunt privite de optimişti ca fiind rare, de durată scurtă (tranzitorii), legate de diverse situaţii particulare (oboseala, supra-încrederea, pregătirea insuficientă) şi provocate de factori externi, precum întâmplarea sau condiția superioară de moment a adversarului. ”Am avut trei mingi de meci dar adversarul a returnat excelent mingea și i-au ieșit unghiurile”. Efectul acestui tip de atribuire este tocmai protejarea stimei de sine.

Ce cred pesimiștii?
Pesimistii consideră că eșecul are cauze permanente şi vorbesc despre acesta utilizând termeni ca „mereu” sau „totdeauna”; dau explicaţii generale pentru insuccesele lor; totul merge prost, nimic nu merge bine; se auto-blamează atunci când se întâmplă lucruri neplăcute (ce fraier sunt!, proasta de mine!).
Pesimistii atribuie succesului cauze tranzitorii, precum o dispoziţie de moment sau un efort depus; succesul are cauze specifice, de durată scurtă, este datorat situaţiilor sau factorilor externi în care s-a produs. (”adversarul este slab, am avut noroc”).

Dr. Ioan Popoviciu

Psiholog în performanţa sportivă
Data naşterii: 13 Februarie 1976 / Locul naşterii: Oradea

PREGĂTIRE ACADEMICĂ
2006 Universitatea din Bucureşti – Doctor în Sociologie
1997 – 2001 Universitatea din Oradea – Absolvent de Psihologie
1996 – 2000 Universitatea din Oradea – Absolvent de Asistenţă socială

Domeniile de interes:

  • evaluarea performanţei sportive şi organizaţionale
  • antrenamentul psihologic în performanţa sportivă
  • educarea şi dezvoltarea caracterului de performanță sportivă
  • consilierea în vederea rezilienţei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s