Timp de gândire

”Omul care se joacă cu mintea mea” (III)

Îmi povestea părintele unui jucător de tenis: ”Eu l-am dus pe copilul meu de la nouă ani la psiholog. ”Vă rog să-l faceți mai rău”, i-am spus. S-a uitat contrariat la mine și mi-a spus că majoritatea covârșitoare a părinților vrea ca odraslele lor să fie cumințite”.

Există sportivi, părinți și antrenori care înțeleg importanța unui psiholog sportiv și alții care sunt reticenți. Psihologul Ioan Popoviciu dezvăluia, în primul episod al interviului, de ce oamenii se tem uneori de psiholog.

”Având în vedere că psihologia nu este palpabilă, lucrând cu mentalul, cu aspect legate de gândire, care nu se văd, oamenii cred că s-ar putea ca psihologul să intre în mintea lor și să le programeze gândirea dincolo de controlul propriu. Această anxietate, care este o moștenire genetică, românească și a latinilor, îi face pe oameni să nu intre pe tărâmul ăsta al psihologiei”

Și tot din prima parte a interviului vine titlul. Mai exact de la tenismenul Marius Copil, care spunea despre Ioan Popoviciu că este ”omul care se joacă cu mintea mea și mă ajută să progresez mental, în tenis și in viață”. Acum vă proun partea a treia a interviului cu psihologul orădean Ioan Popoviciu.

Tenisul este domeniul dumneavoastră preponderent?

80% dintre sportivii cu care lucrez sunt din tenis, vreo 10% din fotbal, iar ceilalți din polo, înot și alte sporturi individuale.

Asta pentru că poloul are tradiție în Oradea?

Da, este un sport cu tradiție. Au fost câțiva părinți care m-au cunoscut, au dorit să colaborăm și atunci a mers vorba din părinte în părinte și și-au adus copiii.

Este mare diferența între metodele pe care le aplicați la sporturile individuale și la cele de echipă?

Ioan PopoviciuEste o mare diferență: nivelul de responsabilitate și de control asumat al sportivului individual este mult mai ridicat. Tensiunea și stresul pe care le resimt și trebuie să le facă față în timpul competiției este mult, mult mai mare comparativ cu sporturile de echipă. În sportul de echipă există însă presiunea aceea a excluderii din lot: pierzi postul, vine altcineva, îți taie salariul, îți taie prima, ieși din echipă pentru câteva luni și atunci intervine un alt fel de presiune.

Lucrați cu mulți juniori. De la ce vârstă sunt sportivii capabili să înțeleagă ceea ce le transmiteți?

Am început cu unii copii de la 10-11 ani, pe Skype, și, pentru că nu aveau maturitatea emoțională de a gestiona informația și a o pune în practică, am sistat ședințele pe Skype, am trecut la ședințe față în față și le-am rărit. Făceam o dată pe lună, când mergeam la Cluj, spre exemplu, sau în alte localități. Pe măsură ce ei se maturizează și pot să comunice deschis prin intermediul internetului, ședințele le putem face pe Skype. Sunt sportivi care la 12-13 ani pot duce o ședință pe Skype, dar încercăm și cu copii de aproximativ 10 ani. Depinde de nivelul lor de maturitate și de înțelegere a felului în care un instrument video îl poate ajuta în comunicare.

De la ce vârstă se poate lucra cu un copil?

Cu copiii mai mici, de 8-9 ani, luăm psihologia ca o joacă și îi ajutăm să depășească anumite momente. Nu poți comunica atât de clar emoții, gânduri și să găsești soluții, și atunci lucrăm foarte mult pe jocuri de rol, tipare comportamentale, focus. Dintr-o colaborare cu psihologul lui Leicester City, mi-am luat un aparat de bio-feedback, pe care el îl folosea. Leg un sensor la lobul urechii, care sesizează nivelul bătăilor inimii, nivelul emoțional, focusul și arătăm pe un ecran felul în care sportivul poate să se concentreze sub presiune și fără presiune. Este o activitate distractivă. Și Nini Dica, sportivul pentru care am venit astăzi la Timișoara, o face și se descurcă foarte bine.

În ce măsură este receptiv Nini Dica?

Super-receptiv. Este foarte deschis și observ și în timpul jocului cum îmi caută privirea, OK-ul, confirmarea. Există o colaborare deosebită; este un flegmatic, așa ca mine, un ”poker face”, de multe ori, un tip non-emotiv activ, dar cu persistența secundară a impresiilor. Lucrăm să aibă mai multă vână, mai multă putere de exprimare, agresivitate în joc. S-a făcut un click între noi, ne-am potrivit foarte bine și ori de câte ori există acest click pozitiv apar rezultatele repede și foarte repede. În alte situații, mai întârzie rezultatele, poate din pricina îndoielii, a familiei, a altor experiențe negative cu alți psihologi, însă când sportivul vrea 100% rezultatele sunt vizibile. Psihologia este un instrument pe care ei, sportivii, îl pot folosi pentru a-și depăși anumite de limite.

Este valoroasă școala românească de psihologie?

Da, este, și avem mai multe curente. Bucureștiul merge pe psihanaliză, în mod special, Iașiul, pe o psihologie socială, iar Clujul merge pe psihologia rațional-cognitiv-comportamentală. Am avut profesori la Babeș-Bolyai, la Cluj, și profesori din Statele Unite și atunci am ales psihologia americană, cu terapii scurte, eficiente, în câteva ședințe, care să dea rezultate. N-am mers pe terapiile agreate la București sau la Iași, lungi, analitice, care să ducă la întârzierea rezultatelor, pentru că în felul acesta există pericolul să-i pierdem pe sportivi. Eu spun că modelul optim este cel american.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s