Tenis

Farmecul pe cale de dispariție al turneelor ”mici”

Pablo Carreño Busta a fost una dintre surprizele plăcute ale ediției 2017 de la US Open. Spaniolul de pe locul 19 ATP a fost la un pas de finală, după ce a câștigat cinci meciuri pe tabloul principal.
Un prieten mi-a amintit că ibericul a jucat în urmă cu patru ani la Timișoara Challenger, turneul cu premii de 30.000 de euro, a cărui ultimă ediție a avut loc un an mai târziu, în 2014, la Arena Electrica.

Tabloul Timisoara Challenger 2013
Timișoara Challneger 2013, sfertul de tablou pe care se găsea Carreño Busta

Busta se afla atunci pe locul 126 ATP și avea să împlinească 22 de ani în săptămâna ce a succedat turneul de la Timișoara. În Banat, Pablo Carreño Busta a trecut în primul sfert de Alexandru Petru Luncanu (6-1, 6-1) și a urcat până în sferturi, unde l-a oprit compatriotul său Ruben Ramirez-Hidalgo (6-4, 6-4). Principal favorit a fost Adrian Ungur, iar victoria finală i-a revenit austriacului Andreas Haider-Maurer, cap de serie nr. 3.

Istoria a rămas după gardul de beton
În 2016, o jumătate de arenă a fost vândută și scoasă din circuitul sportiv: un masiv şi lung gard de beton a răsărit la Electrica, arena de tenis din inima Timişoarei pentru a separa de restul bazei trei terenuri, printre care şi Centralul. Partea din stânga intrării, aceea care cuprinde terenurile cele mai bune, cele pe care a jucat Ilie Năstase, pe care s-au disputat un meci de Cupă Davis şi sute de turnee a fost vândută de societatea care-l deținea, societate ajunsă în insolvență.
Gardul de la Electrica

“Pe terenul central s-a jucat meciul de Cupă Davis România – Portugalia, în 1988. Tot în acea parte a arenei, Ilie Năstase a disputat un meci demonstrativ cu celebrul Wilhelm Bungert, un jucător cu origini timișene, a cărui familie a emigrat și care a evoluat pentru echipa de Cupă Davis a Germaniei. Cu acea ocazie s-a și instalat nocturna pe terenul 2”
Ovidiu Șola, antrenor de tenis, fost vicepreședinte al Federației Române de Tenis

Romania Portugalia tenis Cupa Davis
Arena centrală de la Electrica, în 1988, la deschiderea meciului de Cupă Davis România – Portugalia / Foto: sporttim.ro

Pentru cei mai mulți iubitori de tenis din România, care nu au acces la marile turnee, posibilitatea de a vedea pe viu jucători de valoare apare tocmai la astfel de întreceri ”mici” și din păcate tot mai puține în România. Exemplul Carreño Busta nu este singular: Ana Ivanovic, fostă nr. 1 WTA, a jucat la Timișoara pe când era foarte tânără, la Internaționalele de Juniori ale României.

Țara noastră a rămas fără turneul ATP de la ”Progresul”, iar întrecerea de la Sibiu, ce va începe la 16 septembrie este singurul challenger ceva mai puternic, cu premii de 50.000 de dolari. În rest, avem două ITF-uri de 25.000 de dolari (Bacău și Pitești), zece turnee de 15.000 și doar patru întreceri din circuitul ITF Juniors. Puțin, raportat la tradiția și potențialul teoretic al unei nații de aproape 20 milioane de locuitori. Și nu numai turneele se fac dispărute, ci – iată – și arene ce poartă fiecare în parte poveștile sale romantice.

3 gânduri despre „Farmecul pe cale de dispariție al turneelor ”mici”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s