Szocs și Dodean, pas mare spre sferturile de finală

ACTUALIZARE. Campioana mondială de junioare (dublu fete) Adina Diaconu și-a făcut debutul în Liga Campioanelor, la 18 ani și o săptămână. Ajunsă de la ACS Dumbrăvița la  gruparea spaniolă UCAM Cartagena, Diaconu a jucat abia la al doilea meci al  ibericelor, cel din deplasare cu gruparea austriacă Linz AG Froschberg. Cartagena a pierdut cu 3-0, iar Diaconu a disputat al treilea joc. Slătineanca a pierdut la șapte primul set cu Linda BERGSTRÖM, apoi a  egalat situația, dar a cedat cu 3-1 (11:7 / 8:11 / 11:6 / 12:10).

Echipa din Spania este pe ultimul loc în grupă (al treilea), cu două înfrângeri din două partide, după turcoaicele de la Bursa Büyükşehir Belediyespor și austriecele de la Linz.

 

Szocz Bernadette păstrează forma excelentă și își ajută echipa, CP Lyssois Lille, să câștige în deplasare, 3-1 TuS Bad Driburg, în cea mai importantă  competiție europeană intercluburi. După ce săptămâna trecută, tot în Liga Campioanelor, Bernadette a învins-o pe Eliza Samara, dar formația sa a cedat cu KTS Tarnobrzeg (Polonia), acum a adus două puncte franțuzoaicelor: a egalat la unu – 3-1 (3, -8, 10, 8), cu Sarah De Nutte – și a adus punctul victoriei, în cea de-a patra partidă – 3-0 (6, 7, 6), cu Nina Mittelham.
La încheierea turului, în grupa A, conduce KTS Tarnobrzeg, cu maximum de puncte, 4, urmată de Lyssois Lille, cu 3 puncte, și Duisburg, cu două puncte. Primele două clasate merg în sferturi.

Arădeanca Daniela Dodean a înregistrat o victorie și o înfrângere, aseară. Echipa sa, TT Saint Quentinois (Franța) a depășit, în deplasare, gruparea cehă Mart Hodonin, cu 3-2. Dodean a învins-o pe Natalia Partyka, cu 3-0 (4, 9, 8), dar a fost depășită, tot cu 3-0 (8, 8, 2) de Lin Guo.
Și acesta a fost, practic, un meci direct pentru locul al doilea. Grupa D este dominată de campioana europeană en titre, TTC Berlin Eastside, cu 4 puncte, urmată de Saint Quentinois (3 puncte) și Mart Hodonin (două puncte). Urmează returul, unde fiecare formație mai dispută două partide.

Astăzi, vor juca UCAM Cartagena TM, cu Adriana Zamfir, antrenoare, și Adina Diaconu, proaspăt transferată, dar care nu a apucat să debuteze în Liga Campioanelor, și Szekszard AC, cu Balint Bernadett, o unguroaică de origine română, fostă jucătoare la CSM Arad:
Linz AG Froschberg – UCAM Cartagena TM (grupa B)
ALCL TT Grand-Quevilly – Szekszard AC (grupa C)

Foto: Daniela Dodean / Facebook TTSQ – Tennis de Table Saint-Quentinois

2 gânduri despre „Szocs și Dodean, pas mare spre sferturile de finală

  1. Este eronat ce scrii despre plecarea Adinei in Spania. Adina a fost transferata în Spania de la CSM SLATINA. La CS Dumbravita a fost data cu dubla legitimare doar la senioare. Prof.P.Arnautu

    Apreciază

    1. Domnule profesor Arnăutu, este mult spus eronat. Să nu uităm , Adina este cvadruplă CAMPIOANĂ NAȚIONALĂ DE SENIOARE, cu ACS Dumbrăvița. DA, a fost formată la Slatina, dar pentru exactitate, transferul ar trebui să se fi făcut de la LPS Slatina, nu de la CSM.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s