”Zebra viitorului” se va ”desena” singură

La prima privire, pare o trecere de pietoni ca oricare alta, dar nu este așa. De fapt, este ”zebra viitorului” care intră în acțiune printr-o serie de senzori care sesizează când pietonii vor să traverseze.

Proiectul a fost inițiat de firma britanică de asigurări Direct Line pentru a arăta cum străzile pot deveni proactive, în scopul de a salva viețile oamenilor. Proiectul vine ca urmare a faptului că zilnic, în Regat, au loc circa 20 de coliziuni în care sunt  implicați pietoni, ceea ce înseamnă că se adună peste 7.000/an.

Cum funcționează

Pasul 1: Zebra inteligentă identifică acea parte a drumului ce este cea mai sigură, după ce a scanat riscurile din zonă. Pietonul se va deplasa în zona luminoasă pe care sistemul o indică pe trotuar.

Pasul 2: Odată ce bara indicatoare de la marginea trotuarului devine verde, o zebră va străluci pe șosea. Există, de asemenea, marcaje pentru autovehicule, spunându-le unde trebuie să oprească și o secțiune unde vor staționa bicicliștii.

Zebra inteligenta 1

Daily Mail scrie că sistemul a fost experimentat într-o zonă secretă din Londra.

”Această zebră ar putea părea un truc, dar funcționează – credeți-mă, am încercat-o. Sistemul este rapid de identificat când așteptați să treceți, iar impactul vizual al marcajelor rutiere, care apar din nicăieri, în câteva secunde, devine impresionant. Cercetarea a implicat o serie de scenarii diferite, de la trecerea mea, la traversarea unui grup mai mare de oameni și exemple de cazuri când un șofer sau un ciclist s-ar putea să nu vadă pietonii din cauza altor vehicule care le-au blocat vederea”

Daily Mail

Pentru a pune în practică teoria și tehnologia, asigurătorul a lucrat cu University College din Londra și cu specialiștii în proiectarea urbană Umbrellium, creând o porțiune de stradă care poate lumina ca ecranele de publicitate. Prototipul de lucru este o secțiune de 22 de metri, alcătuită dintr-un mozaic de panouri LED.

Folosind camerele amplasate la fiecare capăt al străzii, creierul tehnologic al sistemului monitorizează ceea ce se întâmplă pe șosea și declanșează panourile luminoase ce indică locul sigur pentru traversare și, de asemenea, alertează alți utilizatori ai drumului că există persoane pe drumul din față.

Zebra inteligenta 2

Potrivit estimărilor, ar fi nevoie de 14 ani și de 12 miliarde de lire sterline pentru a configura în acest mod rețeaua rutieră din Anglia și Țara Galilor. Dar să nu ne gândim atât de departe, ci să sperăm că vom saluta curând prima astfel de stradă, chiar dacă ea se va afla la mii de kilometri depărtare de România.

Foto: Daily Mail

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s