VIDEO / El este următorul naturalizat. Actele sunt aproape gata

ACTUALIZARE 21 martie: Ique nu a primit cetățenia română, dar actele sale sunt înaintate și este o chestiune de câteva săptămâni ca acestea să vină. În aceste condiții, brazilianul ce are soţie româncă va fi convocat pentru meciurile amicale cu Olanda. „Am luat legătura cu olandezii şi aceştia au fost de acord ca Ique să joace pentru noi”, a spus selecţionerul Robert Lupu.

 

Naționala de fotbal în sală a României a beneficiat de trei stranieri la recentul Campionat European din Slovenia. Pentru următoarele meciuri sunt toate șansele să apară un al patrulea.

Cei trei de la Euro au fost, în ordinea naturalizării, portughezul Paulo Ferreira, brazilienii Savio și Felipe. Cel de-al patrulea ”tricolor” din afara României va fi tot un brazilian, fost campion al României, dar care acum evoluează în prima divizie din Spania. Este vorba despre Carlos Henrique Ribeiro, mai cunoscut cu supranumele ”Ique”.

”Eu îmi doresc mult un pivot, pentru calificările Mondialului din 2020. Ique este în vederile mele, deși are undeva spre 33 de ani. În futsal, mai poți juca și la 36 de ani, dacă te pregătești serios. Pe el îl vom lua pentru acest Mondial, în paralel cu procesul de întinerire. Tinerii care vor veni se vor lega mereu cu 3-4 jucători cu experiență, ce le pot da încredere. Cum am făcut cu Savio, Felipe, Toniță, Cireș, vom continua întinerirea, îi vom trimite în teren, le vom da tot mai multe minute”

Robert Lupu, selecționerul României

Ique a fost campion național cu Autobergamo Deva, anul trecut, dar acum evoluează la Plásticos Romero Cartagena, ocupanta locului al optulea din prima divizie spaniolă, Liga Nacional, ce cuprinde 16 formații.

Citiți și: ”VOR MAI FI (PROBABIL DOUĂ) NATURALIZĂRI”

Sud-americanul a mai evoluat în Spania, la Jumilla și Murcia, dar și la Andorra FS. Anterior, el a câștigat Cupa și Supercupa României, cu MGA București (în 2005), dar a jucat și la Concordia Chiajna, cu care a fost vicecampion. Ique este născut la 8 septembrie 1985.

Selecționerul  mai spune că formalitățile de naturalizare ale lui Carlos Henrique Ribeiro sunt aproape gată și că acesta ar putea juca în meciurile amicale cu Olanda, de la 1 și 2 aprilie.

Foto: Mesagerul Hunedorean

3 gânduri despre „VIDEO / El este următorul naturalizat. Actele sunt aproape gata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s