Fotbal

Selecționerul Robert Lupu, ofertat de echipa cu cele mai multe transferuri

Sezonul de fotbal în sală a ajuns la ultima etapă din Liga I și foarte aproape de turneul final al Cupei României. Este o perioadă cu multe meciuri importante, iar unul dintre ele a fost cel dintre Informatica Timișoara și Imperial Wet Miercurea Ciuc.

Cele două formații au remizat în sala Constantin Jude din Timișoara, după ce gazdele au egalat cu 13 secunde înaintea finalului, pentru un 2-2. Informatica a fost lipsită de Simic, suspendat, Savio, accidentat, Nastai, plecat la lotul U19, iar antrenorul-jucător Robert Lupu, care este și selecționerul naționalei de seniori a României, a jucat cu probleme medicale, astfel că bănățenii au avut una-două schimbări la dispoziție.

Citiți și: ”El este următorul naturalizat. Actele sunt aproape gata”

La finalul partidei, Lupu a declarat că îi va fi foarte greu să rămână la Timișoara, din cauza restanțelor salariale foarte mari.

”Mi-ar părea rău să plec de la Timișoara, chiar dacă toți jucătorii ar decide să părăsească echipa, dar … din vară nu voi mai putea continua. Restanțele se apropie de șase luni. Am avut oferte chiar de la adversarul nostru din Miercurea Ciuc, iar unii din conducere s-au îndoit de ceea ce voi face eu pe teren. De aceea, am ținut să joc, în ciuda faptului că am făcut o contractură, la încălzire. Din păcate, sunt mulți care vorbesc și nu fac ceea ce trebuie să facă”

Robert Lupu

Imperial Wet a transferat șapte stranieri la începutul acestui an și a evoluat foarte bine în 2018, reușind calificarea la turneul F4 al Cupei României, pe care îl va și găzdui, în zilele de 28 și 29 martie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s