Deva și Galațiul fac pași importanți spre finală

Finalul acestei săptămâni a adus primele meciuri din noul sistem adoptat pentru Liga I de fotbal în sală. Favoritele celor două serii formate din primele șase clasate au evoluat în deplasare, pe terenurilor echipelor care au prins primele șase locuri pe finalul sezonului regular.

Sâmbătă, la Călărași, în Seria 2, United Galați (locul II, după cele 18 etape) a trecut de formația locală Dunărea (locul V), cu 4-2. Vizitatorii au făcut 2-0, gazdele s-au apropiat în două rânduri (1-2, 2-3), dar United a refăcut la final ecartul de două goluri.

Duminică, la Iași, în Seria 1, liderul, Autobergamo Deva, a trecut de CSM Politehnica (locul VI), 6-3. Și aici, vizitatorii s-au detașat la 2-0, Iașiul s-a apropiat la 3-4, dar campioana a mai punctat de două ori. Robert Florin Matei a punctat de trei ori pentru hunedoreni.

Citiți și: SISTEMUL-EXPERIMENT 136/245, GATA DE START

În acest moment, situația în clasament este următoarea:

Seria 1 – Autobergamo Deva 6 puncte (dintr-un joc; a pornit cu 3 puncte), Informatica Timișoara 1 punct (fără joc, punct primit din regulamentul competiției), Politehnica Iași 0 puncte (un joc).

Seria 2 – United Galați 6 puncte (dintr-un joc; a pornit cu 3 puncte), FK Odorheiu Secuiesc 1 punct (fără joc, punct primit din regulamentul competiției), Dunărea Călărași 0 puncte (un joc).

Weekend-ul viitor se joacă: Informatica Timișoara (locul III, după sezonul regular) – Politehnica Iași (sâmbătă, ora 18,00, în Seria 1), FK Odorheiu Secuiesc (locul IV) – Dunărea Călărași (sâmbătă, ora 18,30, în Seria 2).

Primele clasate în cele două serii vor juca finala campionatului, după sistemul ”trei din cinci”.

Foto: Facebook Club Sportiv United Galați

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s