Nu e greu de ținut minte: de fiecare dată se joacă luni și marți, de la 18,30: și la Galați (14 și 15 mai), și la Timișoara (21 și 22 mai). Un eventual meci decisiv în finala Ligii I de fotbal în sală, United Galați – Informatica Timișoara, se va juca duminică, 27 mai, în orașul de la Dunăre, dar până atunci mai avem timp să vorbim/scriem.
Cert și frumos este că învingătoarea va cuceri în premieră titlul național: United Galați și Informatica Timișoara au mai fost în finală, dar au cedat. Dacă pentru gălățeni ar fi primul trofeu din istorie, bănățenii au în vitrină două Cupe ale României (2017, 2018) și o Supercupă (2017).
Citiți și: Ce ironie: nu s-au întâlnit deloc sezonul acesta, dar se pot înfrunta de cinci ori în finală
Informatica și United s-au întâlnit în semifinale în ultimele două ediții de campionat: în 2015/2016 s-au impus timișorenii (2-1 la partide), iar în 2016/2017 au învins gălățenii (2-1).
Antrenorul naționalei și al Informaticii, Robert Lupu, a vorbit despre finală, într-un interviu pentru Radio Timișoara.
În precedentele nouă sezoane, titlul național a mers în doar două orașe ale României. Marea performeră este City’us Tg. Mureș, câștigătoare de șase ori.
Ultimele zece campioane în Liga I de fotbal în sală:
2008: ACS Odorheiu Secuiesc – 2-1, în finala cu CIP Deva
2009: CIP Deva – 2-1, în finala cu Concordia Chiajna
2010: City’us Tg. Mureș – 2-1, în finala cu Design Construct Brașov
2011: City’us Tg. Mureș – 2-0, în finala cu United Galați
2012: City’us Tg. Mureș – 2-0, în finala cu Spicom Sf. Gheorghe
2013: City’us Tg. Mureș – 2-0, în finala cu Spicom Sf. Gheorghe
2014: Autobergamo Fiat Deva – 2-1, în finala cu City’us Tg. Mureș
2015: City’us Tg. Mureș – 2-1, în finala cu FK Odorheiu Secuiesc
2016: City’us Tg. Mureș – 2-0, în finala cu Informatica Timișoara
2017: Autobergamo Deva – 3-2, în finala cu United Galați.