Tenis

Vine a zecea victorie consecutivă?

Simona Halep leagă performanță după performanță, iar astăzi ar putea atinge o bornă la care nu a mai ajuns în cariera sa. Simona joacă în turul al treilea al turneului de la Wimbledon: un succes cu Su-Wei Hsieh ar însemna a zecea victorie consecutivă într-un meci de Mare Șlem.

După finala pierdută la Melbourne, Simona a contabilizat deja șapte succese consecutive la Roland Garros, când a cucerit primul ei Mare Șlem, la care a adăugat victoriile de la Londra cu japoneza Nara și cu chinezoaica Zheng. Un succes astăzi cu o a treia asiatică, Hsieh (Taipei), ar urca seria victoriilor la zece.

Ora estimată pentru startul partidei de astăzi este 15.00, iar istoricul confruntărilor directe se dovedește unul scurt. Halep și Hsieh s-au mai întâlnit o singură dată, acum aproape cinci ani, la 12 august 2013, la Cincinnati, când Simona s-a impus cu 6-7 (5), 6-1, 6-2. Asiatica se află pe locul 48 WTA, în vreme ce Simona va începe luni a 36-a săptămână ca lider mondial și are certitudinea că va rămâne acolo alte câteva săptămâni.

Citiți și: VIDEO / După 40 și după 45 de ani

Halep are oricum un record excepțional în meciurile de Mare Șlem jucate în 2018: 15 victorii, din 16 partide. La Open-ul Franței, Simona a cedat doar trei seturi, în vreme ce la Melbourne a pierdut patru manșe. La Wimbledon 2018, liderul mondial nu a lăsat niciun set adversarelor din primele două tururi.

Românca nu a mai pierdut un meci din 20 mai, când a cedat în fața Elenei Svitolina (0-6, 4-6), în finala turneului de la Roma. Cea mai recentă înfrângere într-un turneu de Mare Șlem a venit la Australian Open, la 27 ianuarie, când Caroline Wozniacki a trecut de jucătoarea noastră cu 7-6 (2), 3-6, 6-4.

 

Foto: wimbledon.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s