Experiență de neuitat pentru 50 de pitici din România, în tribune la Kitzbuhel

Cei mai mici jucători de tenis de la clubul timișorean Sport 4 fun Timișoara au făcut un cantonament montan de zece zile. Cei trei antrenori implicați au ales Austria pentru acest stagiu de vară, iar marea surpriză pentru copii a fost aceea că au putut vedea pe viu semifinalea turneului ATP de la Kitzbuhel, în care au fost implicați uzbekul Istomin și chilianul Jarry.

Antrenorii Petru Mergheș, Mihai Obrejan și Lucian Popa au condus cei 70 de copii într-un cantonament care a mixat sportul cu distracția, iar la final au caracterizat stagiul drept ”excelent, cu 51 ore de antrenament la altitudine: 15 ore de antrenament tenis, 10 ore de pregătire fizică, 26 ore de drumetie montană – 80 km, cu 3500 m diferență de nivel”. Dintre cei 70 de copii, 30 fiind incluși în programul intensiv de tenis.

”În cele din urmă, 50 de sportivi au ales să vadă meciul de la Kitzbuhel și au avut o experiență de neuitat. Denis Istomin a venit la final de meci la grupul nostru, a dat autografe, a semnat pe mingi. A fost un moment special și neașteptat, căci noi ne aflam pe partea opusă drumului spre vestiare, dar uzbekul a venit special pentru copii.

Nu ne-a fost greu să obținem biletele, dar am făcut toate demersurile încă de acasă și chiar am primit un discount de grup semnificativ. A fost o frumoasă răsplată pentru modul cum au lucrat copiii în cantonament”

Petru Mergheș, antrenor –coordonator Sport 4 fun Timișoara

Sport 4 fun in Alpi

La finalul lui 2017, Federația Română de Tenis a inclus Sport 4 fun Timișoara pe lista celor mai performante zece cluburi de tenis din țară. Ierarhia cuprinde grupării din doar trei localități ale țării: București (7), Constanța (două), Timișoara (una).

Sursă foto: Izabella Daiana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s