Patru victorii cu echipe de pe patru continente

Naționala de fotbal în sală a României a câștigat turneul de verificare de la Changshu cu trei victorii din trei partide, dintre care două la limită: 3-2 cu Maroc, 5-0 cu Mexic, 4-3 cu China.
Tricolorii leagă astfel patru succese, cu echipe de pe patru continente, dacă punem la socoteală și acel 1-0 cu Spania, de la Odorheiu Secuiesc, tot într-un meci de pregătire.
În China, cele 12 goluri ale tricolorilor au fost marcate de Szocs Laszlo (patru), Dumitru Mimi Stoica, Cristian Matei, Andrei Crăciun (câte două), Csoma Alpar și Paulo Ferreira, câte unul. Jumătate dintre golurile formației noastre au fost marcate de fotbaliști de la a patra clasată din Liga I, Imperial Wet Miercurea Ciuc, Szocs și C. Matei.
Naționala noastră a fost lipsită de trei dintre stranierii naturalizați – Ique Ribeiro, Savio Valadares, Felipe Oliveira – doar portughezul Paulo Ferreira (de la Autobergamo Deva) făcând deplasarea în localitatea de lângă Shanghai.
Doi dintre tricolori au intrat în posesia unor premii speciale: cel mai bun portar – Petrișor Tonița (Autobergamo Deva), cel mai bun jucător – Dumitru Mimi Stoica (Informatica Timișoara).

CFA International Futsal Tournament – Changshu 2018 – CLASAMENT

  1. Romania –––-3-3-0-0  12-5   9 puncte
  2. Morocco ––––3-2-0-1   13-9    6
  3. Mexico ––––-3-1-0-2   5-12    3
  4. China –––––3-0-0-3   9-13     0

Câștigătoarele CFA Futsal International Tournaments – Changshu Story
30/11-02/12/2018  ROMANIA
20/10-22/10/2017  Croația
02/12-04/12/2016  Ucraina
18/12-20/12/2015  Iran
05/12-07/12/2014  Thailanda

Echipa pregătită de Robert Lupu va juca calificările pentru Campionatul Mondial din 2020 în toamna anului viitor.
Liga I mai programează o etapă anul acesta (a XII-a), cu două partide interesante: Imperial Wet – Dunărea Călărași (sâmbătă, 19.30) și Informatica – Autobergamo (luni, 18.30, în direct la TVR Timișoara), după care va urma vacanța.

Prima etapă din 2019 este programată la 19 ianuarie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s