VIDEO / Halep, al zecelea sezon pe tablourile de Mare Șlem. Urmează meciul cu numărul 107

Simona Halep și-a aflat adversara din primul tur al turneului de la Melbourne, primul de Mare Șlem al anului, Kaia Kanepi, din Estonia. Liderul mondial pregătește al zecelea an cu prezențe la cel puțin unul din cele patru turnee de Mare Șlem, pe tabloul principal al senioarelor.

Totul a început în 2010, la vârsta de 18 ani, când a ajuns pe tablou la Roland Garros și la Flushing Meadows, unde a cedat de fiecare dată în primul tur.

În următorii opt ani (2011-2018), jucătoarea noastră nu a ratat niciun turneu de Mare Șlem, iar primele rezultate notabile au venit în 2014: sferturi de finală la Australian Open, finală la Openul francez, semifinală la Wimbledon. După alte două finale – Paris 2017, Melbourne 2018 – primul și deocamdată singurul succes din ”Big Four” s-a înregistrat anul trecut la Roland Garros.

Melbourne 2019 va fi a 34-a prezență consecutivă pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem pentru Simona Halep, unde a jucat 106 meciuri, cu 73 de victorii și 33 de înfrângeri.

Dobrogeanca a apărut în 32 de meciuri la Paris (24 victorii/8 înfrângeri), a intrat pe teren de câte 25 de ori la Londra (17/8) și la New York (16/9) și de 24 de ori la Melbourne (16/9).

Primul meci, Paris 2010 – Samatha Stosur – Simona Halep 7-5, 6-1 (Stosur a ajuns în finală)
Trofeul, Paris 2018 – Simona Halep – Sloane Stephens 3-6, 6-4, 6-1
Cel mai recent meci – New York 2018, Kaia Kanepi – Simona Halep 6-2, 6-4

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s