Tenis

VIDEO | S-a jucat finala în semifinale?

Pentru cei care s-au uitat la ambele semifinale de la Doha aceasta poate fi impresia, că finala s-a jucat în semifinala Halep-Svitolina. Nivelul tenisului, cifrele – nu numai cele de ieri, ci din întreaga săptămână – duc la concluzia că învingătoarea din prima semifinală, adică Simona Halep este foarte, foarte aproape de titlul din Qatar.

Totuși, ar fi pripit să ne așezăm în fața televizoarelor cu siguranța unor suporteri care așteaptă totul de la acest meci. Destule sunt variabilele ce pot transforma partida într-una imprevizibilă, însă (și) bookmakerii sunt de acord că românca are prima șansă (cotă 1.35), în fața belgiencei, care ar tripla – și chiar mai bine – banii pariați pe ea (3.25).

Mergem mai departe și observăm că în două meciuri directe, Mertens nu i-a luat niciun set Simonei. Nu numai atât. A câștigat doar șase ghemuri în cele două partide, ambele jucate anul trecut: 6-0, 6-3 (Madrid, 1/16, în luna mai), 6-2, 6-1 (Roland Garros, 1/8, în iunie).

Sunt încntată, nu mă aşteptam să mă calific în finală, iar această calificare este deja un succes pentru mine. Pot să evoluez fără presiune. Este grozav că voi juca împotriva Simonei Halep. Am pierdut de două ori, dar voi da totul în finală

Elise Mertens

Belgianca se află pe locul 21 WTA, dar Simona a învins deja, la Doha, două adversare mai bine clasate, pe Georges (16 WTA) și pe Svitolina, a șaptea jucătoare a lumii.

Constănțeanca își poate trece în cont al 19-lea titlu al carierei și al doilea la Doha, după cel din 2014. Finala se joacă astăzi, de la ora 17,00.

Foto: Facebook Romania Fed Cup Team

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s