Trei probe, trei finale. Duel fratricid în finala de dublu mixt

Daniela Dodean a revenit la Campionatele Naționale individuale de tenis de masă cu ambiții mari. Sportiva care reprezintă CSM-ul din orașul său natal, Arad, s-a înscris în toate cele trei probe – simplu, dublu feminin, dublu mixt – și a reușit în fiecare dintre ele să se califice în finală.

Cea mai emoționată dispută pentru titlu a fost la dublu mixt: Daniela Dodean Monteiro a făcut pereche cu Ovidiu Ionescu (Gloria Buzău), iar de cealaltă parte a fileului s-au aflat Irina Ciobanu (LPS Slatina) și fratele Danielei, Adrian Dodean (CSM Arad). Irina și Adrian, stabilit de câțiva ani în Germania, au învins cu 3-0 la seturi. Pe margine, ca antrenor al celor doi Dodean de la CSM Arad, s-a aflat… al treilea Dodean, fratele celor doi, Cristian.

La dublu fete, experiemntatele Eliza Samara și Daniela Dodean au avut de trecut de tânăra generație pentru a cuceri aurul: 3-2 cu Irina Ciobanu și Adina Diaconu, în semifinale, și 3-1 cu Tania Plăian și Andreea Clapa, în finala competiției ce are loc în Buzău.

Astăzi, în semifinala de simplu, Daniela Dodean a depășit o altă jucătoare din noul val, Andreea Dragoman, și o va întâlni în finală pe Adina Diaconu (CSM Slatina), ce a învins-o cu 4-2 de Irina Ciobanu. Slătineanca a trecut în sferturile de finală de fosta campioană europeană de simplu, Eliza Samara (Farul Constanța), cu 4-3.

Dodean a avut o misiune dificilă în sferturi, când a avut nevoie de șapte seturi (4-3), pentru a o elimina pe Tania Plăian.

Finala de simplu fete se joacă în cursul zilei de astăzi. Este o ediție foarte puternică a ”Naționalelor” de fete, la care – cu excepția lui Szocs Bernadette – participă tot ce are mai bun tenisul de masă feminin de la noi.

O a cincea medalie pentru CSM Arad a adus Adrian Dodean, care a făcut pereche la dublu masculin cu Alin Spelbuș, și a cucerit argintul.

 

ACTUALIZARE: Finala de simplu feminin a fost câștigată de Daniela Dodean, ce are dublă legitimare, CSM Arad și Sporting Lisabona. Ea a avut nevoie de șase seturi, 4-2, pentru a o învinge pe fosta campioană mondială de junioare (la dublu fete), Adina Diaconu. Setul al cincilea a fost foarte important, la 2-2 la seturi, când Dodean s-a impus cu 14-12, dar al șaselea l-a depășit ca spectaculozitate: Daniela a avut patru mingi de meci (10-6), a fost egalată și a câștigat la a șaptea minge de titlu, 18-16.

Și Diaconu beneficiază de dublă legitimare, la CSM Slatina și la formația franceză Metz TT.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s