Sala Albastră, care e roșie, și trucul aristocrației | ATRACȚII URBANE (IV) | VIDEO

Primăria orașului Stockholm este un obiectiv de neratat într-o vizită în capitala Suediei. Pentru că are o poveste specială, pentru că este amplasată idilic pe malul lacului, pentru că găzduiește banchetul din ziua decernării premiilor Nobel.

Da, doar banchetul de seară, deși mulți cred că premiile se decernează acolo. Nu, asta se întâmplă tot în 10 decembrie, însă câteva ore mai devreme, la Concert Hall. La finalul zilei, toată lumea bună se adună la primărie pentru banchetul oferit de Fundația Nobel, în Sala Albastră, și la care invitații de onoare sunt membrii Familiei Regale a Suediei.

O sală care în mod normal poate găzdui la modul confortabil 3-400 de persoane, dar în seara Nobel primește circa 1.300 de oameni. ”Închipuiți-vă că fiecărui invitat îi este rezervat un spațiu de 57 cm²!”, ne spune ghidul. Poate a fost, totuși, o exagerare: a doua zi, la Muzeul Nobel, aflat în altă parte, în Orașul Vechi (Gamla stan), un alt ghid spunea ”50 cm²”.

Banchet Premiile Nobel
Fiecare cm² este exploatat în seara zilei de 10 decembrie, atunci când are loc balul în cinstea celor ce au câștigat Premiul Nobel

Clădirea Primăriei Stockholm a fost construită între 1911 și 1923. Arhitectul suedez Ragnar Ostberg s-a inspirat din palatele italiene renascentiste – ”că să se armonizeze cu celelalte clădiri din zonă, mult mai vechi”, zise ghidul – și a proiectat-o cu două piațete, Borgargarden și Sala Albastră.

Arhitectul voia să vopsească în albastru pereții din cărămidă ai sălii, însă s-a răzgândit târziu, spre finalul construcției, când a văzut cât de frumos arată cărămida roșie. ”Deși sala a rămas roșie, aceasta a păstrat numele de Sală Albastră, deoarece deja era cunoscută astfel de majoritatea locuitorilor din Stockholm”, poți citi de pe un A4 în limba română, primit odată cu achiziționarea biletului. Cerusem documentația în engleză, dar nu mai aveau.

  • Doriți în altă limbă?
  • Română, zic ”la derută”, dar – surpriză – primesc foaia tipărită într-o limbă română foarte cuată

În seara banchetului Nobel, invitații intră în sală la ora 18,30: câștigătorii premiilor și apropiații lor la masa centrală, unde mai târziu va lua loc și familia regală. Acesta vine la șapte fix, când sala mustește de lumea bună a științei și literaturii.

Interesant este că printre ceilalți participanți se numără în fiecare an 250 de studenți. Ei își pot câștiga locul participând la o tombolă națională. Cu puține excepții, balul din Sala Albastră are loc din 1930 încoace.

***

Un tur cu ghid la Primăria Stockholm vă va ajuta să aflați unul dintre ”trucurile” familiei regale a Suediei. Ghidul ne urcă la balconul Sălii Albastre și după ce mai povestește câteva lucruri despre banchetul din fiecare 10 decembrie, ne supune unui experiment amuzant. ”Uitați-vă pe peretele opus, între a doua și a treia fereastră”, ne îndeamnă, dar nu sesizăm nimic. ”Dacă priviți cu atenție și mai ales dacă știți că este acolo, vedeți o stea sculptată în cărămidă”. Da, parcă este… ”Ei bine”, continuă ghidul, ”este folosită de Majestățile Lor pentru a-și păstră postura nobilă când coboară scările spre sala cu cei 1.300 de invitați. Regele și Regina nu pierd din priviri acea stea când pășesc pe scări. Încercați și voi”, ne îndeamnă tânărul ghid, un tip la 27-28 de ani și își asumă rolul de ”călăuză”. Calcă maiestuos, ca un prinț, în vreme ce turiștii se amuză, coborând și ei și încercând să-și înfrâneze instinctul siguranței, acela de a se uita la scări și de a nu cădea în nas.

Steaua dintre ferestre Sala Albastra
Doar la o privire foarte atentă se poate observa steaua dintre cele două ferestre, elementul ajutător pentru Familia Regală a Suediei

În celalalte zile ale anului, Sala Albastră poate fi închiriată de oricine, la prețuri cuprinse între 7.200 euro (fără nici un alt serviciu) și aproximativ 30.000 euro (pachetul complet – mese, scaune, decorații, cină…). ”Chiar și la aceste costuri, ne apropiem de media de un eveniment pe zi”, completează junele ghid.

Și un sfat, la final: evitați să vizitați Primăria Stockholm sâmbătă, când este ziua ceremoniilor de nuntă, căci veți rata două dintre sălile cuprinse în tur. ”În cea mai aglomerată zi, am avut 68 de cupluri. Mirii au putut alege între varianta lungă – ceremonia de patru minute – și cea scurtă, care durează un minut”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s