Baschet

VIDEO | România, Marea Britanie și Danemarca, lidere cu maximum de puncte; echilibru pronunțat în grupa H

Faza a treia din precalificările la Campionatul European de baschet masculin se află la mijlocul disputei, în cele patru grupe, adică între tur și retur. Câștigătoarele acestor grupe de trei echipe vor accede în faza principală a preliminariilor pentru Euro 2021.

România se află în grupa F și are două victorii din două partide: 85-70, cu Cipru, în deplasare, și 85-68, cu Slovacia, acasă, la Ploiești. Emanuel Cățe, baschetbalist al formației spaniole UCAM Murcia, a reușit un double-double în fiecare partidă: 19 puncte, 10 recuperări, cu Cipru, 15 puncte, 15 recuperări, cu Slovacia.

România are maximum de puncte, 4 (coșaveraj 170:138) și este urmată de Slovacia – 3 puncte și Cipru – două puncte. În prima etapă a grupei, Slovacia a învins Cipru, pe teren propriu, cu 67-60.

„Avem un avantaj mare față de Cipru si de Slovacia, pentru că am câștigat la multe puncte diferență, atât în deplasare, cât si acasă. Lucrul acesta nu face decât să ne motiveze și cu siguranță nu ne vom culca pe o ureche. Vrem să câștigăm cu orice preț și urmatoarele două partide, să fim lideri necontestați ai acestei grupe și să ne îndeplinim obiectivul propus”

Mirel Dragoste, autor a 20 de puncte cu Cipru și cu Slovacia

Mâine (miercuri, 14 august), începe returul acestei faze de calificare, cu partida Cipru – Slovacia. Echipa națională de baschet masculin a României, condusă de selecționerul Tudor Costescu, revine pe teren sâmbătă, 17 august, ora 19.00, cu Cipru, tot la Ploiești.

Partida ultimă este Slovacia – România, programată la Eurovia Arena din Bratislava, miercuri 21 august, de la ora 19,00. Ocupanta primului loc merge în grupa A a preliminariilor, unde se va duela în meciuri tur-retur cu Spania, Israel și Polonia, începând din februarie 2020.

România – Slovacia, meciul integral

Orice este posibil în grupa H

Câte o victorie și o înfrângere au echipele din grupa H, după faza tur, cu succese la diferențe foarte mici: Elveția – Portugalia 77-72, Portugalia – Islanda 80-79, Islanda- Elveția 83-82. Ordinea este stabilită de coșaveraj: Elveția 159:155, Islanda 162:162, Portugalia 152:156.

Interesant este că Elveția ne-a învins, luna trecută, într-un turneu de pregătire, cu 86-66.

În grupa F, Danemarca are 4 puncte, cu victorie în deplasare asupra celei de-a doua clasate, Belarus (81-78). A treia formație, Albania, are doar înfrângeri.

Marea Britanie pare favorite în grupa G, după ce a învins în Kosovo, 71-63, și a depășit Luxemburg, la Manchester, 71-54. Surprinzător, în primul meci al grupei, a fost Luxemburg – Kosovo 88-80.

Foto: http://www.fiba.basketball

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s