Tenis

AUDIO | 2019, cu al doilea „Șlem” pentru Simona și consacrarea pentru Bianca

Simona Halep a câștigat un singur turneu în 2019. Dar ce turneu! Cel de la Wimbledon. Dacă acum un an i-ai fi întrebat pe specialiștii din tenis ce întrecere de Mare Șlem ar mai putea câștiga Simona, nu știu dacă unul s-ar fi oprit la cea din capitala britanică.

S-a întâmplat în iulie, când românca a avut două săptămâni de grație: a câștigat șapte meciuri, a cedat un singur set, în fața compatrioatei Mihaela Buzărnescu, și a zdrobit-o în finală pe rivala Serena Williams, 6-2, 6-2.

Halep a mai jucat două finale, la Doha și Madrid, ambele pierdute. 

SIMONA HALEP – actualul nr. 4 WTA

Meciuri jucate în 2019: 60 – 43 victorii, 17 înfrângeri

Meciuri în întreaga carieră: 707 – 493 victorii, 214 înfrângeri

Premii în banii, în 2019: 6.962.442 dolari

Premii în banii, în întreaga carieră: 35.108.021 dolari

Titluri WTA în 2019 – 1

Titluri WTA în întreaga carieră – 19

Data nașterii: 27 septembrie 1991

Declarații AUDIO ale Simonei Halep și Biancăi Andreescu într-un reportaj marca Radio Timișoara
Simona și Bianca la primul lor meci direct, în octombrie, la Turneul Campioanelor de la Shenzhen | Foto: digisport.ro

2019 a fost anul când o altă româncă, dar reprezentantă a Canadei, Bianca Andreescu, a făcut saltul în lumea bună a tenisului. Jucătoarea în vârstă de numai 19 ani a câștigat trei turnee, toate în America de Nord, Indian Wells, Toronto și mai ales US Open.

Bianca a învins-o în finala de la US Open tot pe Serena Williams, 6-3, 7-5 și a încheiat anul pe locul 5 WTA, o poziție mai jos decât Simona Halep.

BIANCA VANESSA ANDREESCU – actualul nr. 5 WTA

Meciuri jucate în 2019: 55 – 48 victorii, 7 înfrângeri

Meciuri în întreaga carieră: 187 – 137 victorii, 50 înfrângeri

Premii în banii, în 2019: 6.504.150 dolari

Premii în banii, în întreaga carieră: 6.720.038 dolari

Titluri WTA în 2019 – 3

Titluri WTA în întreaga carieră – 3

Data nașterii: 16 iunie 2000

Halep și Andreescu au și oferit prima lor confruntare directă, la ultima întrecere majoră a anului, Turneul Campioanelor. Simona a învins cu 3-6, 7-6, 6-3, dar nici una dintre ele nu trecea apoi de faza grupelor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s