Tenis

Simona Halep, aproape de două borne importante

Simona Halep joacă la noapte pentru un loc în semifinalele turneului de tenis de la Melbourne, Australian Open. Simona nu a pierdut niciun set în cele patru meciuri disputate la această ediție 2020 și o va întâlni, de la ora 2,00, pe Anett Kontaveit, din Estonia.

Simona, la Melbourne, în ediția 2019 | foto: https://ausopen.com/

Simona ar ajunge a opta oară în penultimul act al unui turneu de Mare Șlem, chiar în săptămâna când aniversează șase ani neîntrerupți în Top 10 WTA. Prima semifinală de Grand Slam a fost în 2014, la Roland Garros, iar cea mai recentă în 2019, la Wimbledon. La Paris a jucat finala, iar la Londra a câștigat turneul.

Halep a cedat în sferturile unui Mare Șlem de două ori la Melbourne (2014, 2015), de două ori la Wimbledon (2016, 2017) și o dată la US Open (2016).

Cele două borne importante de care se apropie jucătoarea noastră sunt: victoria 500 în circuit și succesul cu numărul 100 în meciurile de Mare Șlem. „Simo” are 498 de victorii și 215 înfrângeri de când joacă în turneele profesioniste, iar în cazul foarte fericit al cincisutelea succes poate veni în semifinala de la Melbourne.

Constănțeanca este aproape și de victoria 100 în cele patru mari turnee ale anului. Ea se află acum la cota 92, cu 23 de victorii la Melbourne (23/9 este raportul succese/insuccese), 28 la Roland Garros (28/9), 24 la Wimbledon (24/8) și 17 la US Open (17/10).

La acest Australian Open 2020, Simona Halep se află pentru a 38-a oară consecutiv pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, cu două titluri castigate, în 2018, la Paris, și în 2019, la Londra.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s