sport

Cutia cu amintiri: bronzul rugby-ului timișorean din 1970, performanța care a anunțat titlul din 1972

„Turul campionatului 1969/1970 a consacrat, credem, definitiv echipa din Timișoara – o adevărată revelație – situînd-o ferm pe locul trei în clasamentul competiției supreme naționale”, scria revista bilunară „Sport”, în martie 1970, adăugând: „Este cea mai bună clasare a vreunei formații provinciale în lunga istorie a campionatelor noastre naționale de rugbi”.

Revista „Sport”, nr. 269, din martie din 1970 a rezervat două pagini formației de rugby Universitatea Timișoara

Bănățenii aveau să termine sezonul acela pe locul al treilea, într-o întrecere care era dominată în acea vreme de tripleta bucureșteană Grivița Roșie-Steaua-Dinamo. Grivița Roșie devenea campioană în acel an 1970.

Ascensiunea formației de pe Bega avea să se concretizeze doi ani mai târziu, cu titlul național din 1972, despre care am scris  acum ceva vreme.

Citiți și: „PRIMUL TITLU – PROVINCIEI. Timișoara 1972”

Era primul titlu cucerit de o formație din afara Bucureștiului, într-o competiție care a debutat în 1914. Tennis Club Român București a câștigat primele trei titluri din istorie (1914, 1915, 1916), până la întreruperea cauzată de Primul Război Mondial.

Dimitrie Callimachi, fost rugbist, este ziaristul care semnează articolul din martie 1970, sub titulatura „RUGBIȘTII TIMIȘORENI aspiră la un loc pe podium”:

„Locul trei în clasament este în primul rând meritul întregului lot, valoros. În 1966, când echipa a trecut sub bagheta lui Mitică Antonescu, componența lotului era mediocră. S-a încercat atunci o experiență interesantă. S-a înlesnit venirea la Timișoara a unor tineri neconsacrați din alte centre (Duță, Brăescu, Nedelcu, Ionică, de la Bîrlad, Popovici, Vlad, de la Tecuci, frații Suciu, Peter, Szasz, de la Tîrnăveni, Păunel, Nicolescu și Bobeș, de la Săcele, și, mai recent, Rășcanu, Ene, Cîndea de la echipa noastră campioană – Dinamo), dornici de a obține o calificare profesională superioară. Și „ochiul de manager” al lui Mitică Antonescu a văzut bine… Astăzi s-a ajuns la o cifră: 30 de jucători, excelenți, care ar stîrni invidia oricărui alt antrenor din țară. Singura dificultate (relativă) apare, așa cum ne-a spus-o deschis dascălul acestor tineri, din faptul că doar 50% din lot poate evolua într-o partidă. Acest lucru duce, în mod firesc, uneori, la… nemulțumiri, jucătorii fiind de valori sensibil egale. Dar, întotdeauna, la Timișoara, prietenia acestei adevărate familii rugbistice a biruit în cele din urmă”

Revista „Sport”, nr. 269, martie 1970
Text foto 1970: „O umbrelă – oricît ar fi ea de mare – nu poate adăposti o grămadă, mai ales atunci cînd în mijlocul ei s-a infiltrat și mijlocașul Ceauș”

Echipa timișoreană se afla la doar al treilea sezon în prima ligă, după promovarea din 1967. Reconstrucția începea să dea roade, iar atuurile echipei erau remarcate de tot Dimitrie Callimachi:

„Punctele forte ale acestei echipe: triunghiul înaintării, format din Emanoil Ene (pilier), Mihail Eduard Priess (linia a doua) și Gheorghe Rășcanu (un linia a treia, nelipsit în ultimii ani din națională; forța de șoc și de pătrundere a liniei de treisferturi (în totalitatea ei) – Nicolae Mățăoană și Alexandru Ceauș (mijlocași la grămadă), Gheorghe Cîndea și Iuliu Peter (mijlocași la deschidere sau centri, după necesități), Simion Stan și Radu Popeți (centri), Mihai Suciu – titular indiscutabil în națională – și Alexandru Szasz (aripi). În fine, nu-l putem omite din categoria „valorilor sigure” pe neobositul fundaș Nicu Duță, un redutabil transformer. Aceste „puncte forte” nu exclud însă efortul colectiv al întregului lot, locul trei în clasament fiind tocmai rezultatul unei suduri și strădanii unanime”

Revista „Sport”, nr. 269, martie 1970

Încremenire peste decenii: stadionul era o problemă și în 1970

Foto-reportajul de acum cinci decenii cuprinde și rubrica „Fotocritica Sport”. Poza stadionului din Parcul Rozelor apare acolo, împreună cu textul: „Ce păcat că o echipă de rugby atât de bună ca aceea a Universității din Timișoara nu are un teren propriu! Și când te gândești că ea asaltează primele locuri. Am fi bucuroși dacă forurile sportive locale ar găsi modalitatea de a pune la dispoziția acestei harnice formații un teren corespunzător. Le dăm și o sugestie: TERENUL TINERETULUI din „PARCUL ROZELOR” (cel din fotografia noastră) care stă nefolosit și pe care calcă doar paragina”.

Stadionul din Parcul Rozelor, în 1970

Așa-i că ideea rubricii se păstrează perfect și astăzi? Echipa de rugby a Timișoara a „vagabondat” ba pe terenul secundar din complexul „Dan Păltinișanu” (fost „1 Mai”), ba în Ronaț, ba chiar pe terenul principal al stadionului mare, însă sextupla campioană națională tot fără stadion rămâne.

Sub diferite titulaturi, Timișoara a cucerit titlul național în 1972, 2012, 2013, 2015, 2017 și 2018.

Un gând despre „Cutia cu amintiri: bronzul rugby-ului timișorean din 1970, performanța care a anunțat titlul din 1972

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s