Tenis

Ilie Năstase, inconfundabil: „Am abordat meciul cu emoție… Știți ce? Scrieți CU FRICĂ”

V-ați putea închipui antrenamentul unui jucător de tenis dintre primi zece ai lumii într-o sală ponosită, pe un teren improvizat, „desenat cu panglici”? Ei, bine, acest lucru se întâmpla în România anilor ’70, cu Ilie Năstase.

Ilie Năstase, triplu finalist în Cupa Davis

Episodul este surprins în presa de acum o jumătate de veac: revista „Sport” din februarie 1970 publică un interviu de o pagină întreagă – și revista avea paginile mai mari decât un format A4 – cu Ilie Năstase, interviu realizat la sala Floreasca.

„L-am căutat pe Ilie Năstase acasă. Îl știam în vacanță. Am fost îndrumați la sala Floreasca. L-am aflat pe Ilie în compania lui Ion Țiriac, prietenul și maestrul său, a lui Mărmureanu și Dron, mezinii echipei. Sub privirea atentă a antrenorului emerit Cobzuc se pregăteau să intre pe terenul de tenis desenat cu panglici, în sala în care ne-am obișnuit să urmărim întreceri de box, volei, baschet sau lupte”

Interviu realizat de Mircea Costea

Explicația antrenamentului de la „Floreasca” vine chiar de la Ilie: „Plecăm la Omaha, în SUA, unde vom juca pe parchet. E un antrenament special, de acomodare, în măsura în care pardoseala sălii se apropie de parchet”.

Ilie avea 23 de ani la momentul acelui interviu și venea după un an 1969 în care a fost declarat „cel mai bun sportiv din România”. „Nasty” își câștigase încrederea și avea deja stilul colocvial, coleric și rebel pe care l-a afișat de-a lungul carierei și vieții.

  • Spune, Ilie, ce s-a ales de prima ta dragoste – fotbalul?
  • E bine, sănătoasă. Tînjesc după vremea cînd mă jucam cu mingea din petice de piele și cum am puțin timp liber, acasă sau în străinătate, o zbughesc la meci… în tribună, desigur.

  • Ancheta revistei noastre te-a desemnat cel mai bun sportiv român al anului. Te-a surprins?
  • M-a onorat și m-a bucurat. Dacă ați da și un mic semn, o diplomă sau o cupă cît de mică, pe care respectivul să și-o așeze în vitrina cu trofee, să-i amintească…
  • O vom face, Ilie, și vom începe chiar cu sportivul nr. 1 al anului 1969. Ce părere ai de clasamentul internațional neoficial al celor mai buni tenismeni ai anului, care te-a situat pe locul 5?
  • Mi se pare just. Tony Roche e un veritabil as.
  • În cele peste 30 de turnee în care ai jucat anul trecut care meci ți s-a părut cel mai afurisit?
  • Uf! Cel de la Londra, decisiv pentru calificarea în finală. L-am abordat cu emoție… Știți ce? Scrieți <cu frică>! Eram apoi condus la set. Vă imaginați ce însemnează să știi că soarta echipei (ș ice soartă?!) e în mîna ta? Am strîns din dinți și… restul se cunoaște.

Fostul nostru mare campion se referă la meciul decisiv al partidei Anglia – România, ce ne-a adus prima calificare în finala Cupei Davis, în vara lui 1969. „7.000 de spectatori londonezi au rucat în tribunele terenului nr. 1, vecin cu „centralul” de la Wimbledon, pentru a asista la finala inter-zone Anglia-România”, scrie Radu Voia, în volumul „Tenis de la A la Z”.

Cupa Davis avea un alt fel de organizare, la aceea vreme. Exista întâi o fază zonală, în finala căreia România învingea URSS, cu 4-1, la București, obținând o calificare în premieră în faza interzone. Următorul meci a fost tot în București, 4-0 cu India, care a adus calificarea în finala interzone 1969, cu Anglia, ce trecuse cu 3-2 de Brazilia.

Partida de la Londra a început bine pentru noi: Ion Țiriac – Mark Cox 6-4, 6-4, 6-3, dar a continuat cu un Graham Stilwell – Ilie Năstase 6-4, 4-6, 6-1, 6-2. A doua zi la dublu, românii Năstase și Țiriac s-au impus în fața gazdelor, Cox, Stilwell 10-8, 3-6, 6-3, 6-4. Anglia a egalat la doi – Stilwell – Țiriac 6-3, 6-2, 6-2, iar „decisivul” i-a opus pe Năstase și Cox. A fost partida înaintea căreia Țiriac a rostit replică devenită clasică: „Dacă îl bați pe Cox, te duc în spate pe tot terenul, până la poartă” și, totodată meciul la care face referire Nasty în interviu: Năstase – Cox 3-6, 6-1, 6-1, 6-4.

Citiți și: „Îmi vine să îi dau una în nas românului ăstuia mare și prost”

  • Se spune că ești foarte talentat, dar și foarte nervos…
  • Așa zice și Țiriac. Și are dreptate… Dar dacă nu aș avea nervii ăștia nu așa avea nici val… vreau să spun că nu aș fi Ilie. Aș vrea să se observe că, cu timpul, cu experiența, defectul se transformă în calitate…

România a pierdut acea primă finală de Cupă Davis, jucată la Cleveland, între 19 și 21 septembrie 1969: SUA – România 5-0.

  • Ce-ai vrea să transmiți cititorilor revistei „Sport”?
  • Toată dragostea noastră și dorința să aducem odată acasă „Salatiera”.
  • Ilie!
  • E de mirare? Dacă v-aș fi declarat anul trecut pe vremea asta că ajungem la Cleveland punînd un pas pe Wimbledon, crdeați?
  • Nu
  • Păi?!…

România avea să mai joace finala Cupei Davis în 1971 și 1972, pierdută tot în fața americanilor, de fiecare dată cu 3-2.  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s