Fotbal

Povestea captivantă a portarului care a fost între buturi la inaugurarea stadionului CFR Timișoara și în finala Campionatului Mondial | VIDEO

Duminică, 16 Octombrie 1949: CFR Timișoara, vicecampioana României, în anul precedent, și MATEOSz Budapesta, din primul eșalon maghiar, se întâlnesc într-un meci amical. Partida este prilejuită de inaugurarea stadionului CFR din Timișoara.

Practic, nu era un stadion nou: în spatele Gării Mari exista din 1913 arena Banatul, unde a jucat și sextupla campioană națională Chinezul Timișoara, dar zona a fost intens bomabardată în Cel de-al Doilea Război Mondial, din pricina apropierii de gara cea mai importantă a orașului. Dumitru Pavlovici, fostul portar de la Ripensia, de la CFR Timișoara și de la naționala României, povestea că o bombă a căzut chiar în cercul de la centrul terenului.

Drept consecință a distrugerilor din timpul conflagrației mondiale, a fost nevoie ca stadionul să fie refăcut din temelii.

Stdionul Banatul, în 1914 | foto: drukeria.ro

Comuniștii s-au lăudat însă că au construit o arenă nouă, inaugurată în 16 Octombrie 1949. Jumătate din cronica meciului CFR Timișoara – Mateosz 0-2, publicată de Sportul Popular, este „odă partidului”, iar din cealaltă jumătate aflăm că „în general jocul a fost spectaculos, satisfăcând din plin pe cei peste 8.000 de spectatori. MATEOSZ a meritat pe deplin victoria, deoarece a avut o înaintare eficace, a jucat mai tehnic și a avut o apărare mai bine organizată. Atunci când fruntașii au fost depășiți, Grosits a fost peste tot, prinzând totul”.

Gyula Grosics, portarul budapestanilor, avea să fie cinci ani mai târziu la câteva minute de a deveni campion mondial.

CFR, la amicalul cu MATEOSz: Boroș – Barna, Rodeanu – Urecheatu, Popa (Socec), Woronkowski – Moniac, Ritter, Kovacs, Avasilichioaie, Bădeanțu.
Antrenor: Balazs Hoksary (fost campion, ca jucător, cu Chinezul și Ripensia)

„Sportul Popular”, 1949 | din colecția lui Felix Matei

Ca să ne dăm seama de diferența dintre fotbalul din România și cel din Ungaria, la acea vreme, este bine de spus că naționalele celor două țări s-au întâlnit de două ori în 1948. Prima partidă s-a jucat în iunie, la Budapesta și a contat pentru Campionatul Balcanic și al Europei Centrale: maghiarii s-au impus cu 9-0 și apoi, în octombrie, aveau să câștige și amicalul de la București, jucat în fața a 40.000 de spectatori, cu 5-1. În ambele partide, Iosif Ritter, de la CFR Timișoara, a fost titular în echipa României.

Golul ce a însemnat coșmarul vieții sale

Grosics a făcut parte din echipa de aur a Ungariei care la începutul anilor ‘50 a înregistrat o serie incredibilă de 42 de victorii și șapte remize. Au fost în acea perioadă două splendide victorii cu Anglia, 6-3 și 7-1, un 4-2 cu Brazilia (în sferturile de finală ale CM 1954) și un 4-2 cu Uruguay (în semifinale), prima înfrângere a sud-americanilor la un turneu final mondial. Uruguay a fost campioana lumii în 1930 și 1950 și nu a participat la edițiile din 1934 și 1938.

Finala Mondialului jucat în 1954 în Elveția este considerată și astăzi una din surprizele uriașe – poate cea mai mare – din istoria Cupei Mondiale. Ungaria întâlnea în ultimul act Germania de Vest, iar toată lumea aștepta ca meciul să fie o formalitate care să ducă la încoronarea maghiarilor.

La 20 Iunie 1954, în grupe, Ungaria învingea Germania cu 8-3, iar în finala din 4 Iulie, jucată în Berna, conducea cu 2-0 în minutul 8, goluri marcate de celebrii Puskas și Czibor. Germanii au egalat până în minutul 18 (Morlock și Rahn), pentru ca minutul 84 să aducă răsturnarea de scor: Grosics – poreclit „Pantera Neagră” – alunecă pe iarba umedă și îi permite lui Helmut Rahn să înscrie golul primului titlu mondial al nemților, ce compuneau o echipă încă apăsată de moștenirea războiului.

Foto: fifa.com

Multe decenii mai târziu, Grosics avea să spună: „Am în continuare același coșmar, chiar și astăzi. Îmi amintesc mereu golul lui Rahn. Dintr-o dată, am simțit totul ca o cădere în prăpastie”.

Marea pierzătoare din 1954 îl avea în componență și pe Gyula Lorant, fost campion al României, în 1947. Jucătorul a fost adus în țara noastră de baronul Francisc Neuman, atunci când a construit echipa legendară de la ITA (mai târziu UTA), ce avea să câștige campionatul în 1947, 1948, 1950 și 1954. Lorant a jucat un sezon la gruparea din Arad, de unde s-a mutat la Vasas Budapesta.

A devenit un paria

Golul decisiv încasat în finala mondială l-a transformat pe Grosics în persona non grata în Ungaria, statut la care a contribuit și atitudinea sa ostilă față de autoritățile comuniste. Nici după revolta din 1956, după ce marile vedete ale naționalei au plecat în Spania – Puskas la Real Madrid, Kocsis și Czibor la FC Barcelona – Gyula Grosics nu a avut parte de un tratament mai bun. Dimpotrivă, guvernanții i-au interzis chiar și transferul intern de la Honved (unde ajunsese în 1950) la forța numărul unu, Ferencvaros Budapesta, și l-au exilat la modesta Tatabanya. Acolo a petrecut ultimii șase ani ai carierei.

Totuși, a rămas principala opțiune pentru poarta naționalei, cu care a mai mers la două Cupe Mondiale (1958 și 1962), dar s-a retras cu marele regret de a nu fi jucat la „Fradi”…

VIDEO | Câteva dintre paradele lui Gyula Grosics

I s-a tras de la un meci cu România

Parte a dizgrației în care a căzut este consecința unui meci amical cu România, din septembrie 1954. Maghiarii au învins cu 5-1, meci după care presa de la noi, adică „Sportul Popular”, a publicat notele date jucătorilor de cei doi antrenori (notare de la 1 la 5).

Selecționerul maghiar Sebes Gusztáv le-a oferit fotbaliștilor săi calificative de 4 și 5, doar pe Grosics la notat cu 3. De cealaltă parte, selecționerul nostru, Gheorghe Popescu I, i-a dat nota maximă, 5, lui Grosics și note de 3 și 4 celorlalți jucători maghiari. Portarul a aflat de articol și a avut cuvinte dure la adresa antrenorului său.

„Un coechipier mi-a făcut semn să tac, dar am crezut că glumește. Selecționerul era în spatele meu și a auzit totul”, rememora Grosics într-un documentar realizat de Duna TV. Nu a mai fost selecționat până în 1956, perioadă în care Sebes a testat șapte portari. A fost nevoie să se schimbe selecționerul pentru ca „omul negru” să revină sub tricolorul maghiar.  

Gesturile admirabile făcute pentru un bătrân de peste 80 de ani…

Visul lui Grosics s-a împlinit în 25 martie 2008, la aproape 46 de ani după ce s-a retras: în echipamentul său consacrat, complet negru – de unde îi și venea porecla „Pantera Neagră” – dar cu părul alb, fostul vicecampion mondial a apărat poarta lui Ferencvaros. Oficialii alb-verzilor au organizat un meci amical cu englezii de la Sheffield United, tocmai pentru a-i oferi prilejul de a apărea între buturile lui Fradi: Grosics (82 de ani) a atins mingea o dată, înainte de a-i lăsa locul în poartă mult mai tânărului Adam Holczer.

În plus, după acel meci, Ferencvaros a retras tricoul cu numărul 1 și în fiecare din anii următori, Grosics s-a aflat în mod simbolic pe lista jucătorilor pe care gruparea budapestană o trimitea la începutul campionatului la Federația Maghiară de Fotbal. Până în 2014, când pantera a făcut saltul spre eternitate…

Grosics, portar la 82 de ani | foto: Nemzeti Sport

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s