Fotbal

Primul naturalizat din istoria futsalului românesc, în fața unei noi provocări | VIDEO

Portughezul Paulo Ferreira va rămâne în istoria fotbalului în sală din România ca primul stranier naturalizat. Se întâmpla în 2016, pentru ca apoi el să joace sub tricolor la turneul final al Campionatului European (Ljubljana, 2018), iar anul acesta (Brno, februarie) să fie aproape de o calificare în premieră la Campionatul Mondial.

La turneul final EURO 2018, Paulo Ferreira a jucat împotriva naționalei din țara sa natala: România – Portugalia 1-4

Paulo Josué Letra Costa Ferreira este numele complet al primului naturalizat, născut la Porto, la 8 martie 1985. În 2007, s-a transferat din țara natală, de la Modicus, la City’us Tg. Mureș, unde a evoluat două sezoane, iar în campionatul 2009/2010 a jucat pentru Colțea Brașov.

După un periplu de câțiva ani în Portugalia, Spania, Franța și Cehia, a revenit în Liga I, la Tg. Mureș, echipă cu care a câștigat campionatul în 2015 și 2016. A trecut apoi, în mod inspirat, la Autobergamo Deva, devenind pentru a treia oară consecutiv campion național, în 2017.

„Când l-am naturalizat pe Paulo, nu mă mai puteam baza pe Gabriel Dobre, devenit antrenor, iar Emil Răducu era și el spre final de carieră. Aveam nevoie de un jucător „pe spate” și am apelat la Paulo. Noi întotdeauna am fost buni în acel compartiment. Regretatul Valeriu Ioniță s-a ocupat de naturalizare și cred că lui ar trebui să-i mulțumim pentru toate cele patru naturalizări. Eu doar i-am spus ce-mi doresc”

Robert Lupu, selecționerul României

Paulo Ferreira s-a întors în prima ligă a Portugaliei, în vara anului trecut, la FC Azemeis, pentru care – până la venirea pandemiei – a jucat 16 meciuri, cu un gol marcat.

Citiți și: Savio și Felipe, povestea începuturilor: „I-am transferat după filmulețe primite pe telefon, dar care se vedeau foarte rău”

La mijlocul acestei luni, lusitanul a semnat pentru o altă formație din prima divizie a țării sale natale, Candoso, acolo unde se pun bazele unui proiect nou.

„Am ales C. R. Candoso pentru că sa este lângă Porto, orașul meu, așa că pot rămâne acasă, cu familia. Este un proiect foart ambițios:  în sezonul actual, Candoso era pe ultimul loc, dar Federația Portugheză de Fotbal a ales să nu retrogradeze nicio echipă. Atunci, noul meu club a avut șansa să nu mai facă aceeași greșeală din vara trecută și a construit un proiect puternic cu 5-6 jucători noi, cu nume. Sperăm în primul rând să înceapă futsalul și după aceea să facem un campionat frumos și să obținem cât mai multe victorii”

Paulo Ferreira

Naturalizarea lui Paulo a fost urmată de alte trei mișcări de același gen, care le-au dat dreptul unor fotbaliști brazilieni să joace sub tricolor: Savio Valadares, Felipe Oliveira (ambii în 2017) și Ique Ribeiro (în 2018) au primit cetățenia română.

Rezumatul partidei România – Portugalia 1-4, de la Euro 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s