Fotbal

România, la „Mondialul” Mexico 1970. Tricolorii, om cu om, prin lupa lui Ioan Chirilă

Aparițiile României la Campionatele Mondiale de fotbal sunt meteorice. Jucătorii noștri au evoluat la competiția supremă de șapte ori, în trei perioade distincte. Am început cu trei participări consecutive – Uruguay 1930, Italia 1934, Franța 1938 – după care au trecut peste trei decenii până la Mexic 1970. După alți douăzeci de ani, aveam să bifăm încă o serie de trei: Italia 1990, S.U.A. 1994, Franța 1998.

Practic, procentajul nostru este de 33,33%, șapte participări din 21 de ediții, dar sunt perioade lungi când nu ne calificăm, cum este și acesta. Am depășit deja două decenii fără prezență la spectacolul planetar.

1970 – „El grupo de la muerte”

În 1970, România revenea la un Campionat Mondial de fotbal, după 32 de ani de absență. Câștigase Grupa 1 a preliminariilor – o grupă de patru echipe, cu Portugalia, Grecia și Elveția, în care pornea cu ultima șansă – și a ajuns să joace la turneul final din Mexic în „El grupo de la muerte”. România, Anglia (campioana lumii en titre), Cehoslovacia și formația ce avea să devină regina mondială în acel 1970, Brazilia, au evoluat în Grupa 3, cu partide pe stadionul Jalisco din Guadalajara.

La 2 iunie, Anglia învingea România cu 1-0 (gol Hurst, min. 65), apoi treceam de Cehoslovacia cu 2-1, după ce am fost conduși din minutul 5 (gol Petrs). Alexandru Neagu (min. 52) și Florea Dumitrache (75, penalty) au adus victoria, în repriza a doua.

Cu Brazilia de aur a lui Pele am început slab – 0-2, min. 22 – dar am fost aproape de a face un 3-3. Sud-americanii, pentru care Pele a înscris de două ori, au învins cu 3-2, golurile noastre fiind reușite de Florea Dumitrache (34) și Emeric Dembrovschi (84).

Golul lui Dembrovschi din meciul cu Brazilia – 10 iunie 1970

România a încheiat „Mondialul” pe locul al treilea în Grupa 3, cu două puncte. Primele două au fost Brazilia (viitoarea campioană mondială) – 6 puncte și Anglia (campioana en titre) – 4 puncte, calificate în sferturile de finală.

Citiți și: „Împotriva Braziliei am jucat în tricouri cumpărate dintr-o piață din Guadalajara”

Tricolorii, om cu om

Selecționerul Angelo Niculescu nu a prea operat modificări în Mexic. A mers pe mână unui „unsprezece” stabil, mulți dintre jucători fiind integraliști, 270 din 270 de minute.

Prezent la Guadalajara, Ioan Chirilă scria în revista „Sport” nr. 12, din Iunie 1970, despre fiecare jucător:

ADAMACHE… Un portar sobru. A cîștigat meciul „vieții sportive” cu Răducanu. A realizat lucruri bune, dar a avut și ezitări… A încercat un „șpagat” la golul lui Hurst, dar mingea, vicleană, a trecut printre picioare… Ezitări la golul lui Petras (a rămas pe linia porții) și la cel al ui Pele.

RĂDUCANU… A jucat puțin. A primit un gol greu parabil. A salvat în stilul personal, de desperados, un gol din picioarele lui Tostao.

SĂTMĂREANU… Aproape inexistent în acțiunile de deposedare. Foarte activ, în schimb, în acțiunile de atac. I-am dat 8 pentru participarea la ofensivă – element foarte important cînd Dumitru și Nunweiller au avut destule sarcini defensive – și 4 pentru apărarea stricto sensu. A „participat” la golul lui Hurst și la golul lui Jairzinho, cînd a fost driblat cu mare ușurință de Paulo Cezar.

LUPESCU… Joc peste așteptări. Prompt. Calm. Sigur. Lupescu merită stima noastră pentru felul în care a știut să suplinească doi absenți de clasă. Bravo, Lupi!

DINU… Așa cum a repetat de atîtea ori crainicul televiziunii mexicane – „El gran jugador de la defensa rumana”. S-a întrecut pe sine. A avut resurse formidabile. A pornit la atac. A vrut! A vrut!! A vrut!!! O, dacă ar avea și alții sufletul lui Dinu!…

MOCANU… Aprig… Neobosit… A greșit în partida cu Anglia, comițînd faulturi repetate… (A fost mai mult o descărcare nervoasă după neprevăzutul gol al lui Hurst). L-a ținut bine pe acest jucător mare care este Jairzinho. Rămîne un punct forte în echipa națională.

DUMITRU… O extraordinară imagine a ceea ce ar putea fi mîine echipa României. A refuzat orice idee preconcepută. A refuzat să creadă că are în față mari maeștri. Nici Pele, nici Charlton, nici Adamec n-au scăpat de formidabilul tackle a lui Dumitru, aplaudat deseori la scenă deschisă. A demonstrat, în același timp, o tehnică excelentă și o predilecție specială pentru pasa lungă!

NUNWEILLER… Excelent în primele două jocuri. A slăbit în al treilea, cînd a dat totul. Un mare exemplu de dăruire. Cînd a luat acțiunile pe cont propriu, a trecut cu multă impetuozitate de orice adversar. A fost la nivelul jucătorilor cu faimă.

NEAGU… A făcut un joc foarte bun cu Cehoslovacia. Golul și penalty-ul obținut au fost două mari creații. Neagu va putea juca și mai bine.

DUMITRACHE… Lipsit de formă. Handicapat de accidentarea de la Snagov… A alergat puțin… Indiferent de scuza accidentării, trebuie să-și revizuiacă ideile despre ceea ce trebuie să fie un „vîrf” pe teren. Bătrînul Pele, însuși, „el rey” a muncit mult mai mult decît Dumitrache pe teren. Ceea ce spune totul.

DEMBROVSCHI… Clasă certă… Cel mai bun înaintaș al nostru. Excelent jucător de combinație… O, dacă Dumitrache și Neagu s-ar acorda la acest joc combinativ, muncind cît inimosul Dembrovschi…

LUCESCU… N-a fost în formă. A muncit mult… A încercat multe… N-a găsit un limbaj comun cu Dumitrache… Vogl spunea că Lucescu e „victima” nenumăratelor interviuri pe care le-a dat în calitate de căpitan, și care l-au „stors”… Nu este exclus să fie așa…

TĂTARU… Lucruri bune și mai puțin bune pentru un debutant. Aleargă frumos, dinamizează jocul, dar se pierde în ultima fază… a fazei. A șutat excelent în ultimele minute al jocului cu Brazilia, scoțînd și mai mult în evidență marea carență a jucătorilor noștri la acest capitol…

România la Guadalajara

Emeric Dembrovschi a fost desemnat de antrenorii colectivul tehnic international drept cel mai bun jucător român la „Mondialul” mexican. Cei mai buni jucători ai fiecărei echipe ar fi urmat să aibă o statuie și să revină în Mexic, în 1972, pentru a juca un meci cu Selecționata Lumii. Partida și statuile au rămas în stadiul de proiect.

Același număr al revistei „Sport” găzduiește un micro-interviu cu marele absent al echipei, Nicolae Dobrin, realizat de M. Pop:

  • De ce crezi că n-ai jucat în Mexic, Dobrine?
  • Foarte simplu, fiindcă n-a vrut nea Angelo.
  • Tu te-ai simțit apt de joc?
  • Eram în formă și aveam o poftă de joc nemaipomenită.
  • Ești supărat?
  • Sînt foarte amărît. De altfel, sînt hotărît să nu mă mai prezint la convocările lotului national. Prea mi s-a făcut o mare nedreptate. Să știți că nu e deloc ușor să pleci din țară titular în echipă, iar la Guadalajara să vezi meciurile din tribună cu bilet de intrare…
  • Nu înțeleg?
  • Da, așa este cum vă spun. Am văzut meciurile echipei României intrînd pe stadion cu bilet de intrare!

Generația ce făcuse o figură frumoasă în Mexic a mai fost aproape de o performanță în 1972, calificarea în semifinalele Campionatului European. România a terminat prima grupa din calificări, la golaveraj, în faţa puternicei echipe a Cehoslovaciei, şi a urcat în sferturile de finală. La acea vreme, faza finală debuta cu semifinalele.

A fost un baraj de trei meciuri cu Ungaria: 1-1 la Budapesta, 2-2 la București (pe atunci, nu exista regula numărului mai mare de goluri înscrise în deplasare) și 2-1 pentru maghiari la Belgrad, cu golul victoriei înscris în minutul 88.

Următorul turneu final la care România avea să se califice a fost cel al „Europeanului” din 1984, la care au participat opt formații.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s